Izlazul comunal devine sursă de venituri pentru cetățenii comunei Zărnești?

Izlazul comunal devine sursă de venituri pentru cetățenii comunei Zărnești?

Izlazul comunal devine sursă de venituri pentru cetățenii comunei Zărnești?

Dezamăgiți de lunga perioadă de nerealizări dpdv al bunăstării și a creării de locuri de muncă în comuna Zărnești, oamenii, nu mai îndrăznesc nici măcar să spere că se pot face și astfel de investiții in interesul cetățeanului.

Propunerea mea este să punem în valoare calitatea terenului arabil în care a fost transformat izlazul comunal, prin asigurarea cantității de apă necesară alimentării prin picurare a plantelor ce pot asigura producția din domeniul legumicol ce poate fi obținută pe cele 40 de hectare disponibile în această tarla.

Se pot crea 100-200 de parcele agricole pt tot atația posibili mici fermieri legumicoli. Productia de ceapa, rosii, varza etc pe o parcela de 20-40 ari nu este de neglijat. Locuri de munca in comună sunt putine. Orice venit in familie este binevenit. Combinat cu un proiect de parc fotovoltaic ar reduce costurile ulterioare.

 

 

 

 

 

 

 

Ținând cont de faptul ca necesarul zilnic de apă este de cel puțin 5 litri/ metrul pătrat reiese un consum de 2000 metri cubi de apă zilnic. Construcția unui rezervor de apă  sub forma unui canal deschis cu lățime de 14 metri pe o lungime de 750 metri în partea de nord a izlazului pt a asigura alimentarea prin cădere liberă a suprafețelor plantate, ar asigura o independență de 12 zile de irigare prin picurare.

Consumul zilnic de apă (2000 mc) poate fi asigurat de un debit de 23-25 litri pe secundă , apă ce poate fi pompată dintr-un rezervor ce poate fi construit pe prundul Câlnăului în zona Vadu Sorești  unde se poate escava până la 10 metri adâncime pe lungime de câteva sute de metri și o lățime variabilă in funcție de cât permite terenul din zonă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Poate fi unul sau mai multe astfel de stăvilare cu o capacitate cumulată de 80000 mc ce ar mai oferi în perioada secetoasă o independență suplimentară de încă 40 de zile de irigare prin picurare.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pentru construcția canalului deschis din izlaz estimez costuri de 10000 euro pt escavare iar pentru impermeabilizare costurile ar fi de aprox  350.000 euro în varianta cu betonare sau redusă la jumătate sau sub această valoare dacă se folosesc altfel de materiale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În cinci luni de toamnă iarnă când debitul de apă pe Câlnău este suficient de mare  depășind cei 25 litri/secundă necesari, poate fi pompată o cantitate de apă care ar putea umple 15 astfel de rezervoare. Deci pot fi construite și în regim privat rezervoare mici de câte 1000 mc de apă ce poate fi folosită vara timp de 100 zile pt irigarea prin picurare a unei suprafețe de 20 de ari ( 2000 mp)

Comparabil cu proiectul realizat de psd – iluminare drum legatura cu E85 aprox 1,5 km in valoare de aprox 43000 euro, nu pare irealizabil dpdv al costurilor.

Pentru energia electrică necesară avem posibilitatea să folosim forța razelor de soare –

Comuna Zărnești trebuie să devină – producător de energie electrică.
Dispunem de forța vântului și a razelor de soare….

Publicată de Candidat USR la Consiliul local al comunei Zarnesti pe Duminică, 28 februarie 2021

Escavarea de agregate din Vadu Soresti, amestecuri de nisip, pietris etc ar putea fi valorificate in interesul comunității dacă am solicita fonduri europene pt achiziția de utilaje cu ajutorul cărora să dezvoltăm comuna Zărnești. Construcțiile ce ar trebui efectuate ar putea asigura multe locuri de muncă pt cetățenii comunei . De ce să nu ne dezvoltăm prin forțe proprii?

Comunitatea noastra are nevoie de dezvoltate. De ce sa nu ne dezvoltam prin forte proprii?
Orice am dori sa construim…

Comunitatea noastra are nevoie de dezvoltate. De ce sa nu ne dezvoltam prin forte proprii?
Orice am dori sa construim…

Publicată de Candidat USR la Consiliul local al comunei Zarnesti pe Sâmbătă, 6 februarie 2021  

 

Si o statie de betoane + o cifa ar fi foarte utile pt constructia caminului de batrani propus in campania electorala si…

Publicată de Candidat USR la Consiliul local al comunei Zarnesti pe Duminică, 7 februarie 2021

Ce am fi putut avea și ce avem!
Ar fi fost o investiție prea mare pentru administrația locală? Nu cred. Și cu o donație…

Publicată de Candidat USR la Consiliul local al comunei Zarnesti pe Miercuri, 16 septembrie 2020

Cel puțin 30 de locuri de muncă în căminul de bătrâni

Propunere
Încurajarea plății taxelor și impozitelor locale prin asigurarea unei vidanjări anuale sau semestriale pentru cetățenii buni platnici.

Publicată de Candidat USR la Consiliul local al comunei Zarnesti pe Marţi, 1 septembrie 2020

Energia eoliană este energia vântului, o formă de energie regenerabilă. Comuna Zărnești ar putea fi favorizată natural…

Publicată de Candidat USR la Consiliul local al comunei Zarnesti pe Miercuri, 2 septembrie 2020

În interesul comunității noastre propun să solicităm Transbus Buzău să asigure transportul persoanelor și pe traseul nostru.

Publicată de Candidat USR la Consiliul local al comunei Zarnesti pe Miercuri, 2 septembrie 2020

Dezvoltarea comunitații trebuie făcută pe mai multe planuri. Pt asfaltare se pare ca exista un acord contractual…

Publicată de Candidat USR la Consiliul local al comunei Zarnesti pe Vineri, 4 septembrie 2020

Învățământul în comuna Zărnești.
Propunere
Pentru creșterea calității învățământului, nu credeți că ar…

Publicată de Candidat USR la Consiliul local al comunei Zarnesti pe Vineri, 11 septembrie 2020

Scrisoare deschisă

Pământul – „Aurul negru” al cetățenilor comunei Zărnești
Pentru a elimina suspiciunile existente…

Publicată de Candidat USR la Consiliul local al comunei Zarnesti pe Miercuri, 9 septembrie 2020

Proiect legumicultură

INFORMATII UTILE

Regimul de irigare a plantelor legumicole
Irigarea culturilor de legume prezintă unele particularităţi legate de specificul biologic al plantelor, precum şi de caracterul pronunţat intensiv al sistemelor de cultură practicate. I. Pleşă şi Gh. Florescu consideră că plantele legumicole sunt, în majoritatea lor, mari consumatoare de apă datorită, pe de o parte, producţiilor ridicate ce se obţin la unitatea de suprafaţă, iar pe de altă parte, consumului specific ridicat.
Conţinutul mare în apă a părţilor comestibile (85-97%) explică şi obţinerea unor producţii care depăşesc în unele cazuri 100 de tone la hectar în câmp şi 200 de tone în seră (de exemplu, cultura de castraveţi). S-a constatat că apa consumată prin evapotranspiraţie pentru realizarea unei producţii de 50 de tone la hectar reprezintă circa 5.000 de tone, revenind 100 de tone de apă pentru 1 tonă de producţie. Se apreciază că, în lunile de vârf, consumul zilnic de apă în culturile legumicole poate ajunge la circa 50-60 metri cubi la hectar (M. Bălaşa). Acest specific este legat de coeficientul de transpiraţie, care, la legume, are în general valori ridicate (de exemplu, în medie, la varză coeficientul de transpiraţie este de 539, la pepeni – 600, la castraveţi – 713, în timp ce la porumb este de 368). Aşadar, consumul ridicat de apă al legumelor trebuie susţinut de o aprovizionare a solului cu cantităţi corespunzătoare de apă, repartizate judicios, prin irigare.
Un alt specific al plantelor legumicole este şi gradul de dezvoltare, repartizare a sistemului radicular al diferitelor specii. Marea majoritate a plantelor legumicole au sistem radicular răspândit în straturile superioare ale solului (30-50 cm adâncime). Datorită acestui fapt, chiar dacă plantele nu au un consum mare de apă, ele au totuşi pretenţii ridicate pentru apă din cauza incapacităţii de a explora un volum mai mare de sol. Exemplu tipic în acest sens îl reprezintă ceapa. O plantă de ceapă, atunci când sistemul radicular ajunge la dimensiuni maxime, explorează un volum de sol de numai 0,3 metri cubi (M. Bălaşa). Puţine plante legumicole au un sistem radicular mai dezvoltat, capabil să extragă apa din straturile mai profunde ale solului (de exemplu, sfecla roşie, păstârnacul). În funcţie de specificul lor biologic, plantele legumicole manifestă în cultură pretenţii diferite faţă de apă. Sub acest aspect ele pot fi grupate astfel: foarte pretenţioase faţă de apă (plante din grupa verzei, ţelina, prazul, salata, spanacul, ridichea de lună, ceapa ş.a); pretenţioase faţă de apă (tomatele, castraveţii, ardeii, vinetele, bamele, morcovii, pătrunjelul, fasolea, mazărea ş.a.); moderat de pretenţioase (legumele perene, pepenii, dovleceii). Cerinţele ridicate faţă de apă ale plantelor legumicole impun cultivarea lor numai în condiţii de irigare, având în vedere faptul că repartizarea precipitaţiilor din timpul verii este neuniformă, cu perioade frecvente de secetă. De altfel, dezvoltarea legumiculturii în România prevede ca obligatorie amplasarea fermelor legumicole pe terenurile cele mai fertile şi numai pe suprafeţele amenajate pentru irigare. În afară de specificul biologic al plantelor legumicole, sistemele de cultură, ca de altfel întregul complex de măsuri agrotehnice aplicat în culturile de legume irigate, prezintă unele particularităţi.
Structura culturilor legumicole trebuie să asigure o utilizare intensivă a terenului. În condiţiile fermelor legumicole specializate producătoare de legume-marfă, se impune stabilirea unui număr restrâns de culturi cultivate însă pe suprafeţe mari, care să permită aplicare unei tehnologii moderne, bazate pe aplicarea în cel mai înalt grad a mecanizării, chimizării şi irigării culturilor. În condiţii de irigare este absolut obligatorie şi introducerea unei sole de lucernă pentru refacerea structurii solului. Rotaţia culturilor trebuie să aibă în vedere şi practicarea unor culturi succesive de legume, ca mijloc de folosire intensivă a terenului şi eşalonarea raţională a producţiei tot timpul anului.
Folosirea sistemelor intensive de cultură presupune o foarte bună organizare a muncii şi a irigării, precum şi cunoaşterea temeinică a particularităţilor biologice ale plantelor (lungimea perioadei de vegetaţie, cerinţele faţă de factorii de mediu etc.) în vederea aplicării corecte a complexului de măsuri agrotehnice (fertilizare, erbicidare, combaterea bolilor etc.). Din punct de vedere al conducerii apei la plante, irigarea legumelor prezintă unele particularităţi. Sub acest aspect se recomandă şi s-a generalizat în multe ferme legumicole udarea pe brazde late sau înguste. Aceste brazde asigură o udare uniformă la nivelul rădăcinilor, coronamentul brazdei rămânând uscat. În aceste condiţii se pot efectua numeroase lucrări manuale (copilit, palisat, recoltări etc.), chiar în timpul udărilor sau imediat după aceea, circulându-se pe coronamentul brazdei.
Lucrările mecanice se pot efectua în cele mai bune condiţii deoarece maşinile folosite în legumicultură sunt dimensionate pentru astfel de brazde. Şi în condiţiile folosirii irigării prin aspersiune se recomandă modelarea terenului în brazde. Irigarea prin aspersiune este însă puţin indicată pentru unele plante legumicole, ca de exemplu tomatele, vinetele, deoarece umiditatea atmosferică ridicată creează condiţii favorabile îmbolnăvirii plantelor. În legumicultură, în afara udărilor care se aplică în mod obişnuit (de aprovizionare, udări în perioada de vegetaţie, de fertilizare) se mai practică irigarea pentru asigurarea răsăririi, în special vara şi pentru seminţele mici, irigarea pentru asigurarea prinderii răsadurilor, irigarea de protecţie contra brumelor şi eventual irigarea de răcorire.
Tomatele au pretenţii moderate faţă de apă, în funcţie de sistemul de cultură practicat, respectiv tomatele semănate direct în câmp, pentru industrializare, au pretenţii mai mici faţă de apa administrată prin irigare decât tomatele cultivate prin răsad. Norma de irigare necesară tomatelor cultivate prin răsad variază între 3.000 şi 3.500 metri cubi la hectar la cele timpurii şi 4.500-5.000 metri cubi la hectar la cele de vară şi de toamnă. Repartizarea udărilor se face diferit, în funcţie de fenofază. Tomatele au nevoie de apă la înrădăcinarea răsadului, când se administrează 300-350 metri cubi de apă la hectar. Lipsa apei la plantare face ca plantele să se prindă greu, iar primii boboci florali să cadă. După plantare, tomatele timpurii se udă la intervale mai mari, pentru ca pământul să nu se răcească. Tomatele de vară şi de toamnă se udă mai des, având în vedere că ele se plantează primăvara târziu sau la începutul verii. Numărul udărilor variază între 6 şi 10, cu valori între 250 şi 500 metri cubi la hectar, repartizate astfel încât pe fenofaze să se realizeze umiditatea corespunzătoare în sol, şi anume: la începutul perioadei de vegetaţie umiditatea solului să fie de 68-70%, din capacitatea de câmp (c.c.); în timpul creşterii masive a fructelor, umiditatea trebuie să crească la 78-80% din c.c., iar la sfârşitul perioadei de maturizare a fructelor aceasta scade din nou la 67-70%. Insuficienţa apei în sol duce la căderea florilor, obţinerea unor fructe mici, de calitate inferioară, cu o coacere forţată. Tomatele semănate direct în câmp, având un sistem radicular mai profund, se udă mai rar (de 4-5 ori) cu norme ce variază între 600 şi 700 metri cubi de apă la hectar.
Ardeiul are cerinţe mari faţă de umiditate din cauza sistemului radicular superficial. Norma de irigare care se recomandă este de 4.500-5.500 metri cubi la hectar, repartizată în 12-14 udări. Repartizarea judicioasă a udărilor este de cea mai mare importanţă pentru reuşita culturilor de ardei. La plantarea răsadurilor, se face o udare abundentă, pentru asigurarea prinderii plantelor. Prima udare după plantare se face de-abia la 12-14 zile, timp necesar pentru asigurarea unei înrădăcinări mai profunde. Următoarele două udări după plantare se fac cu norme mici (250-300 metri cubi de apă la hectar) pentru a realiza în sol umiditatea de circa 70% din c.c., consumul de apă fiind mic. Cerinţele cele mai mari pentru apă ale ardeiului se înregistrează în perioada rodirii în masă, când umiditatea în sol trebuie să fie de 80-85% din c.c. În această perioadă udările se fac des, la 6-7 zile, cu norme de 400-450 metri cubi la hectar. Insuficienţa umidităţii duce la obţinerea unor fructe mici, cu pericarp subţire şi puţin suculente.
Pătlăgelele vinete au cerinţe asemănătoare cu cele ale ardeiului faţă de apă. Norma de irigare care se recomandă este de 4.500-5.000 metri cubi de apă la hectar, repartizată în 8-12 udări. După udarea efectuată cu ocazia plantării, primele 2-3 udări se fac la un interval de 8-10 zile, cu norme de 200-300 metri cubi de apă la hectar, iar următoarele, care corespund creşterii masive a fructelor, la un interval de 6-10 zile, cu norme de 300-400 metri cubi de apă la hectar, realizându-se un plafon de circa 80% din c.c. În lipsa umidităţii corespunzătoare din sol, pătlăgelele vinete rodesc puţin, obţinându-se fructe mici care îmbătrânesc repede.
Varza şi conopida au cerinţe mari faţă de apă, ele cer umiditate în sol în tot timpul creşterii. Varza şi conopida timpurie, având o perioadă scurtă de vegetaţie, se irigă cu norme de 2.800-3.000 metri cubi de apă la hectar, în timp ce aceea de toamnă cu 5.500-6.000 metri cubi de apă la hectar. În culturi timpurii se aplică 6-7 udări; în prima perioadă de vegetaţie cu norme mai mici, de 300-350 metri cubi de apă la hectar, iar în continuare norma se măreşte la 400-500 metri cubi de apă la hectar. A doua perioadă de vegetaţie coincide cu formarea în masă a căpăţânilor, dar şi cu încălzirea continuă a timpului. În culturile de toamnă, de mare importanţă este asigurarea umidităţii atât la plantare, cât şi în primele perioade de vegetaţie, având în vedere faptul că aceste culturi se înfiinţează vara, pe timp calduros. În aceste condiţii se recomandă să se facă o udare de aprovizionare cu circa 500 metri cubi de apă la hectar. La plantare, varza şi conopida de toamnă se udă cu cantităţi mari de apă, pentru asigurarea prinderii răsadurilor. În continuare se aplică udări dese, la 5-6 zile, cu norme de 400-450 metri cubi de apă la hectar, realizându-se cu această ocazie şi o răcorire a plantelor. Spre toamnă, când timpul se răcoreşte, udările se fac mai rar, cu cantităţi mai mari de apă, de 500-550 metri cubi la hectar. Repartizarea udărilor la varză şi conopidă se face în aşa fel încât până la formarea căpăţânii plafonul de umiditate să fie în sol la 80-82% din c.c., iar în timpul formării căpăţânilor să crească până la 90% din c.c. Insuficienţa apei în sol duce la obţinerea unor producţii scăzute, căpăţâni mici, afânate, lipsite de frăgezime, conopida se depreciază, mai ales prin trecerea rapidă a părţii comestibile în lăstari floriferi. De altfel, în numerioase cazuri, lipsa umidităţii face ca plantele să nu mai formeze părţi comestibile.
Castraveţii au cerinţe ridicate faţă de umiditatea din sol şi din atmosferă. Norma de irigare recomandată este de 2.500-3.000 metri cubi de apă la hectar. Având o rădăcină trasantă şi superficială, udarea se face des şi cu norme mici. Se aplică 6-7 udări, cu norme de 300- 400 metri cubi de apă la hectar. Irigarea prin aspersiune dă rezultate bune datorită creşterii umidităţii atmosferice. Umiditatea cerută de castraveţi în sol este de 75-80% din c.c, iar în atmosferă de 85-90%. Lipsa sau insuficienţa umidităţii duce la diminuarea producţiei, dar şi la scăderea calităţii fructelor, care se deformează şi se amărăsc.
Ceapa de apă şi prazul, având un sistem radicular superficial (mai ales ceapa), cer să fie irigate abundent. Norma de irigare este cuprinsă între 3.500 şi 4.500 metri cubi de apă la hectar, repartizată în 10-12 udări. La începutul perioadei de vegetaţie se udă la intervale mici (6-7 zile), cu norme de 300 metri cubi de apă la hectar, iar în perioada formării bulbului intervalele între udări se măresc la 8-10 zile, cu norme de 400 metri cubi de apă la hectar. Cu circa două săptămâni înainte de recoltarea cepei udările se sistează.
Ceapa de arpagic se udă cu cantităţi mici de apă, de 1.500-2.000 metri cubi de apă la hectar, în 3-4 udări. Înainte cu 2-3 săptămâni de recoltare, culturile nu se mai udă. Excesul de umiditate în ultima perioadă de vegetaţie duce la condiţii proaste de păstrare peste iarnă.
Ţelina manifestă pretenţii sporite faţă de umiditate comparativ cu celelalte rădăcinoase. Se administrează 4.500-5.000 metri cubi de apă la hectar. După asigurarea prinderii răsadului, se udă des şi cu norme mici, iar spre toamnă cu norme mai mari şi mai rar. În lipsa umidităţii din sol, ţelina formează rădăcini mici şi fibroase.
Morcovul, sfecla, ridichile de vară şi de iarnă, pătrunjelul, deşi au o înrădăcinare mai profundă, producţii mari şi de calitate superioară, se obţin numai în condiţii de irigare. Excesul de umiditate însă este deosebit de dăunător rădăcinilor. Norma de irigare este de 2.000-2.599 metri cubi de apă la hectar în 6-7 udări. Rădăcinile au pretenţii ridicate faţă de umiditatea din sol în faza încolţirii seminţelor şi în perioada îngroşării rădăcinilor. O dată cu începerea îngroşării rădăcinilor (la morcov după circa 8 săptămâni de la semănare), umiditatea în sol nu trebuie să scadă sub 75% din c.c. Alternarea perioadelor de secetă cu creşterea bruscă a umidităţii din sol duce la crăparea rădăcinilor şi deprecierea calităţii producţiei.
Salata şi spanacul sunt specii cu perioadă scurtă de vegetaţie şi se cultivă în special în culturi succesive. Deşi foarte pretenţioase la umiditate, datorită condiţiilor favorabile pe care le întâlnesc primăvară şi toamna când se cultivă, cantitatea de apă administrată prin irigare este relativ mică. Se recomandă 2-3 udări, cu câte 300 metri cubi de apă la hectar. În lipsa apei, recoltele de salată şi spanac sunt mici şi de calitate inferioară.
Victor VĂTĂMANU
Comentarii pe Facebook
Arata si prietenilor tai!