Cel de-al doilea început    Ep.2

    A doua zi am mers la şcoală. Ştiam că această zi va presupune multă durere de cap şi că mă va deruta complet, deoarece era un sentiment pe care nu-l cunoşteam, oameni noi care mă vor privi şi mă vor numi „tipa cu accidentul”. Încă nu ştiam ce mi se întâmplase, părinții mei au evitat să îmi spună, iar eu am renunțat la a-i mai întreba.                                                                                                                           Ajunsă în curtea liceului, puteam auzi cum fiecare îşi şopteşe cu cel de lângă el, puteam observa şi gesturi vizibile de la persoane lipsite de subtilitate. Le-am evitat pe cât posibil. Mi-a fost greu să găsesc sala de curs, când am intrat am fost din nou îmbrățişată şi mi s-a spus că am lipsit. Niciun chip nu-mi părea cunoscut, decât două dintre fetele care mă vizitaseră cu o zi în urmă. M-au condus către banca mea şi s-au liniştit. Profesorul întră în clasă.  -Ce oră avem? întreb.  -Fizică, mi se răspunde… Aiurea, cine să ştie ce ar mai fi şi asta?!                                                                                                               Am trecut la fel de confuză şi prin celelalte ore, iar la finalul zilei, când am plecat spre casă * deşi tatăl meu insista să vină să mă ia, l-am refuzat, preferând să merg pe jos*, aveam impresia că sunt urmărită de un bărbat. Îl puteam vedea în spatele meu, îmbracat în negru şi cu glugă, nu-i puteam vedea chipul. Am grăbit pasul şi am ajuns acasă, unde mă aştepta mama la uşă. După discuții lungi despre cum a decurs prima zi de şcoală, am urcat în camera mea.

           Am mers la balcon, deoarece o furtună părea ca e pe cale să înceapă, iar jos, ascuns în spatele unui copac. Mă simțeam ca și cum aș fi o oaie urmărită de lup și fără ocrotire.

( ) .                                                       Când am încercat să privesc mai atent, un fulger a străbatut cerul, iar străinul a dispărut într-o clipă…

Vă recomand și următoarele piese interpretate de mine