Cel de-al doilea început – Poveste. Ep. 1

           Eram acolo, în fața lor. Îi puteam vedea, îi puteam auzi, dar nu ştiam cine sunt şi ce vor de la mine, cu ce le eram datoare. Mai târziu am înțeles ce îşi doreau de la mine : pe mine însămi.

           După luni de zile petrecute în spital, am păşit într-o casă străină, în care am aflat că locuiesc. Nu-mi aminteam nici măcar când făcusem toate pozele de pe perete. Eram eu, mă puteam recunoaşte. Dar cine era acel bărbat care mă ținea pe umeri şi zâmbea atât de mândru? Pare că seamănă cu cel ce-mi spune acum că este tatăl meu. Sau femeia aceea în vârstă. M-a vizitat de câteva ori la spital, mi-o amintesc. Îmi spunea că sunt nepoata ei. Îmi pareau atât de străini. Păşind spre camera unde mă conducea mama, ma simțeam de parcă aş face primii paşi în viață. Din nou. Nu ştiam cine sunt şi ce se va întâmpla cu mine. Speram să aud mai repede alarma şi să mă trezesc din coşmarul ăsta, să merg la liceu ( da, aflasem că am 18 ani şi că anul ăsta dau BAC-ul, minunată veste). NU SUNĂ NICIO ALARMĂ. Nici nu ştiam dacă am telefon… Când am intrat în camera mea, m-a întâmpinat un grup de fete. Cu tort şi multe baloane. M-au îmbrățişat şi mi-au spus cât le-am lipsit. Le simțeam atât de aproape de mine, deşi privirile lor nu imi spuneau nimic… Mama s-a retras, am ramas noi 5. Aflasem lucruri noi despre mine, că eram prima în clasă şi că iubeam să cânt, şi că eram talentată în a face asta. Şi mi-au arătat videoclipuri cu mine cântând, ceea ce m-a făcut să mă ruşinez puțin. Eram bună la asta, şi o făceam cu atâta pasiune. (Un exemplu ).

Am petrecut ore întregi, aflând lucruri despre trecutul meu, însă nimic ce m-ar fi putut răni. După un timp, când îşi calmaseră dorul de mine, aud:
– Ştii, Anelise, Robert nu e deloc bine…
Cine era Robert şi de ce îmi spune mie asta…?

Vă recomand și următoarele piese interpretate de mine

Cel de-al doilea început  Ep 2